Despre vecini…

Sigur aveti și voi vecini, unii mai decenți, alții mai indecenți. Probabil că vă enervează și pe voi un vecin că vine beat acasă seara sau că își pune copilul să ducă gunoiul la ghenă la ora 3 dimineața. Poate că vă enervează un vecin pentru că arată ciudat. Poate și voi sunteți antipatici pentru unii vecini. Dar, vă spun eu, nu veți reusi niciodată să enervați mai mulți vecini decât mine.

Toti vecinii mei ma urasc. Si nu stiam asta pana anul trecut cand a trebuit sa iau o stampila amarata de la administratie si ca sa cer asta a trebuit sa asist la o sedinta. Asa ca mi-am luat destinul in propriile maini si am urcat la etajul 10, unde administratorul-femeie statea magistral la iesirea din uscatorie si restul muritorilor din bloc erau insirati pe scari in jos si cascau gura la ea. In stanga administratorului era reprezentantul familiei de indieni rataciti pe meleaguri romanesti candva pe vremea primelor migratii indo-europene, in dreapta administratorului, turnatorul blocului. Da turnator pe bune, d’ala de la securitate. Am deschis usa la lift si inevitabil toti s-au uitat spre mine. Eu ma scobeam in nas pentru ca ma enerva o treaba pe acolo.

Pana sa ajung sa iau cuvantul, a trebuit sa asist la “ordinea de zi”, care mi s-a parut mai absurda decat piesele de teatru scrise de Eugen Ionescu. De fapt, m-am gandit ca daca ma voi apuca vreodata sa scriu teatru o piesa despre sedinta asta si o voi numi Administratorul si pâlnia (click pe link daca nu ati prins aluzia). S-a vorbit despre faptul că ”femeia de servici” spală scara cu apa „care pute”, ca o mana criminala arunca ambalaje de dulciuri pe gaurile de la lift si ca a trebuit sa-i dam 10 lei in plus aceleiași femei de servici ca să facă curat în scara liftului. S-a mai vorbit despre un „huligan nenorocit” care scrie mesaje defăimătoare la adresa administratorului pe avizier cu markerul. Trebuie sa recunosc ca l-am admirat mereu pe ala care face asta, deși nu am stiut niciodată cine e.  I-as da o cuba la Goblin pentru munca sa. In fine, a venit si randul meu sa zic ce ma doare.

Dupa ce le-am zis ca vreau o stampila de la administratie, a pornit Jihad-ul impotriva mea. Securistul blocului a inceput ofensiva zicand ca a mai dat o stampila celui ce si-a facut magazin la parter si acum, pentru ca ala are magazin, ii e lui frig in casa. Reprezentantul indienilor a zis ca nu am nici un drept sa cer asa ceva, pentru ca nu am „pus niciodata umarul la nimic in bloc”. Ok, scuzati-ma ca va cer o stampila, chiar daca nu am construit eu blocul. Pe urma au inceput pe rand: ca dau muzica tare, ca atunci cand eram mic tropaiam prin casa, ca am avut mereu freze ciudate… Si mi-am zis eu asa catre mine: „Da, scuzați-mă că am fost un copil normal si nu am fost un autist. Fir-ati voi sa fiti de hârciogi nerecunoscători! Dupa ce ca jumatate din viata nu am petrecut-o pe acasa, va mai si plangeti. Ganditi-va cum era daca stateam acasa mai mult.

Asadar, daca vi se pare ca voi aveti vecini absurzi, ganditi-va la ce v-am povestit eu! Administratorul si pâlnia!

Nu-i panica, maine dimineata cand ajung acasa de la Blazing Vibez stiu cum suna ceasul desteptator al vecinilor mei:

Leave a Reply